După eșecul de a cuceri Moscova în toamna anului 1941, armata germană se afla într-o poziție dificilă. Campania Blitzkrieg nu reușise să aducă victoria rapidă dorită de Hitler, iar iarna grea și rezistența sovietică au încetinit înaintarea Wehrmachtului. În acest context, în vara anului 1942, Hitler a decis să își mute atenția spre sudul Uniunii Sovietice.

Operațiunea „Fall Blau” (Cazul Albastru) avea ca obiectivele principale cucerirea câmpurilor petroliere din Caucaz, vitale pentru alimentarea mașinii de război germane, și ocuparea orașului Stalingrad, situat strategic pe malul fluviului Volga. Cucerirea acestui oraș ar fi tăiat aprovizionarea sovietică, oferind Germaniei controlul asupra unei zone-cheie pentru operațiunile viitoare în sudul Rusiei și în Caucaz. În plus, pentru Hitler, orașul avea o semnificație simbolică uriașă: purtând numele liderului sovietic Iosif Stalin.

Luptele pentru Stalingrad au fost de o intensitate fără precedent, orașul fiind distrus aproape în totalitate de bombardamentele germane. Totuși sovietici au rezistat eroic, luptând casă cu casă, stradă cu stradă, reușind în ciuda pierderilor uriașe să mențină o linie de apărare de neclintit.

În noiembrie 1942, sovieticii au lansat Operațiunea Uranus, o contraofensivă masivă menită să încercuiască armata germană a 6-a, condusă de generalul Friedrich Paulus. Planul a avut un succes total: trupele germane fiind încercuite în oraș, deprivate de provizii și sprijin. Refuzul lui Hitler de a permite retragerea a condamnat armata a 6-a la distrugere. La 2 februarie 1943, Paulus s-a predat și peste 90.000 de soldați germani au fost luați prizonieri.

Victoria sovietică de la Stalingrad a reprezentat punctul de cotitură al războiului pe frontul de est. Din acel moment, inițiativa strategică a trecut definitiv în mâinile Uniunii Sovietice.